Autor: Redactia 25 Apr 2014
Sectoarele cu care România s-ar putea impune pe piaţa europeană sunt: agricultura ecologică, producţia vegetală şi zootehnia, susţine ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
"Dorim ca agricultura ecologică să devină un ambasador chiar dacă nu putem vorbi de mari valori, dar putem vorbi de calitatea produselor românești. Dacă vom stimula, așa cum încercăm să stimulăm agricultura ecologică, cred că vom avea șansa și cu celelalte produse. De asemenea, România va rămâne o țară, un grânar, și sper să redevină un grânar, cel puțin pentru această zonă, pentru că suntem recunoscuți cu o producție, cel puțin la porumb, pe primele locuri în Europa. Avem și alte produse în care ne situăm în primele 5-7 state ale UE. Cred că în continuare producția vegetală va fi pe primul loc", a declarat, joi seară, la Realitatea TV, ministrul Agriculturii.
În ceea ce priveşte zootehnia, Constantin a subliniat că fermierii primesc subvenţii „extrem de tentante” şi, în plus, ţara noastră are cele mai mari suprafeţe de păşune, o mare parte, nevalorificate.
"Potențialul pe care îl avem în zootehnie este extrem de important, mai ales pe vaca de lapte. Suntem țara care are cele mai mari suprafețe de pășuni, cu 4,5 milioane hectare. Acest lucru înseamnă un potențial nevalorificat suficient în zona de zootehnie, iar fermierii primesc subvenții extrem de tentate", a mai spus Constantin.
În privinţa culturilor vegetale, şeful MADR a subliniat că România ocupă primul loc din UE la suprafaţa cultivată cu porumb, deşi pierde prima poziţie la capitolul randament în favoarea Franţei. Fermierii români au cultivat, anul trecut, 2,5 milioane de hectare cu porumb, în timp ce francezii au însămânţat doar 1,8 milioane de hectare. Totuşi, aceştia din urmă au obţinut o producţie de 15,4 milioane de tone, în timp ce români abia 11,3 milioane de tone. Următoarele locuri în clasament sunt ocupate de Ungaria (8,6 milioane de tone) şi Italia (8 milioane de tone).